Sari la continut
Centrul Medical Polinox
Psihologie

Vrem sau nu, STRESUL face parte din viețile noastre

2 min citire
Centrul Medical Polinox
Vrem sau nu, STRESUL face parte din viețile noastre

Vrem sau nu, STRESUL face parte din viețile noastre. Tocmai de aceea, deși știm că v-ați documentat mai mult sau mai puțin pe această temă, e important să mai subliniem odată câteva aspecte esențiale.

În primul rând, e bine de știut că există două tipuri de stres. General, le vom numi stres bun (daaa, ați citit bine) și stres rău.

👉Stresul bun e cel care ne motivează, ne ajută să avem planuri de viitor, obiective și stare de bine. De obicei e asociat evenimentelor pozitive din viață.
👉Stresul rău, adică cel asociat evenimentelor neplăcute de viață, poate duce la stări de anxietate, depresie, scăderea randamentului în activitățile cotidiene.  Adică e acel stres despre care se vorbește și se scrie tot mai
mult în ultima perioadă.  Și probabil așa cum mulți ați experimentat deja, se manifestă
prin: teamă, iritabilitate, nervozitate, tristețe, dificultăți de concentrare, tremur, plâns facil, accelerarea bătăilor inimii, transpirații, dureri (cap, spate, piept) și lista poate continua.

E important de subliniat că nu trebuie să fie prezente toate aceste stari, iar manifestarea diferă de la o persoană alta.  La fel, cauzele sunt multiple și sigur că da, variază și ele de la persoană la persoană. Generic, amintim: probleme de sănătate, relații, aspecte financiare, probleme la locul de muncă, situații
neprevăzute, etc.

Ce putem face însă atunci când suntem stresați și cum ne putem păstra echilibrul psihic? 

Printre tehnicile și strategiile recomandate și benefice sunt:
– sportul: practicarea unui sport sau chiar mersul pe jos ajută la detensionare;
– odihna: respectarea orelor de somn e un element important pentru diminuarea stresului suplimentar (care poate fi cauzat și de oboseală);
– relaxarea: implicarea în activități recreative, plăcute, practicarea unui hobby, ajută la deconectarea de la factorii de stres și reduc nivelul de stres;
– tehnici de relaxare și/sau exerciții de respirație: contribuie la diminuarea senzațiilor fizice și a stărilor emoționale asociate stresului;
– discuțiile cu cei apropiați pot fi utile, atunci când îndrăzniți să vă exprimați deschis și simcer.

Sigur, atunci când vă confruntați cu situații stresante, e recomandat să discutați cu un specialist!
Asta pentru că fiecare dintre noi e unic, simte și reacționează la stres în manieră proprie, iar cauzele pot fi și ele extrem de variate.

Ignorate însă, aceste semnale pot duce la tulburări emoționale, dificultăți în relaționare, probleme de sănătate.

Articol realizat de Psih. Anca Oltean

Ai o intrebare medicala?

Programeaza o consultatie cu un specialist Polinox.

Programeaza-te

Articole similare

Citeste mai multe din Psihologie

3 min citire

Tehnici eficiente de relaxare pentru o minte sănătoasă

Viața modernă aduce cu sine o mulțime de stres și agitație, iar grijile zilnice pot afecta sănătatea mintală și bunăstarea noastră generală. Din fericire,

Citeste articolul

3 min citire

Strategii pentru îmbunătățirea somnului și odihnei

Într-o lume plină de stres și agitație, somnul odihnitor devine tot mai important pentru sănătatea și bunăstarea noastră generală. Lipsa somnului de calitate

Citeste articolul

3 min citire

Semnele timpurii ale depresiei: cum le recunoști

Depresia este o afecțiune mentală comună, dar adesea trecută cu vederea sau subestimată. Recunoașterea semnelor timpurii ale depresiei este crucială pentru a

Citeste articolul